DELICATESE Sfântul Ioan din Kronstadt
Nu iubi darurile mai mult ca pe Dăruitor, nu iubi hrana stricăcioasă mai mult decât hrana nestricăcioasă – preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, fiindcă sunt unii care iubesc delicatesele lor mai mult decât această hrană cerească, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare. + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...
DESLUŞIREA BUCURIEI Arhiepiscopul Iustinian Chira
Pe lângă anotimpuri noi avem timpurile şi avem apoi zilele şi nopţile. Fiecare cu frumuseţea lor. Ne învârtim aşa, ca într-o carte, şi desluşim numai bucurii. Exact aşa ca un tată care îi reprezintă copilului diverse mijloace de a-l distra, de a-i face bucurii. Exact aşa face Dumnezeu cu noi şi-i păcat că nu suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru, ...
FERICIREA CEREASCĂ Sfântul Nicolae Cabasila
Domnul n-a făcut omenirii numai un bine ca oricare altul, ţinându-Şi pentru Sine partea cea mai bună, ci ne-a făcut părtaşi la însăşi plinătatea Dumnezeirii, încărcându-ne cu toată bogăţia darurilor care se revarsă din Fiinţa Lui. De aceea n-a greşit Sfântul Pavel când a spus că mai ales în Evanghelie „se descoperă dreptatea lui Dumnezeu”, căci dacă există o facere ...
ICOANA OMULUI PĂCĂTOS Sfântul Inochentie al Odessei
Aruncaţi-vă privirile asupra orişicărei grădini veţi voi: într-însa, cu sosirea primăverii, totul s-a înnoit, înfloreşte şi miroase frumos; iar unele ramuri şi unii arbori care în timpul iernii nu şi-au păstrat viaţa lăuntrică, acum sunt goi, uscaţi, morţi şi întunecă cu prezenţa lor strălucirea celorlalţi arbori. Primăvara a adus viaţă, îmbrăcăminte nouă şi podoabe pentru toată împărăţia plantelor. Unele rămân ...
NEGURA Sfântul Ioan din Kronstadt
Grija faţă de cele ale vieţii materiale acoperă asemenea unei neguri orizontul sufletului, întunecă ochii inimii, leagă sufletul. Tu nu te îngriji de nimic, lasă toată grija şi toată preocuparea pe seama Domnului, aşa cum ne învaţă Apostolul purtător de duh. Să nu-ţi pară rău de ceea ce dai altuia. Acestea sunt o arvună ale noilor şi marilor îndurări ale ...
RĂSĂRITUL LUNII Sfântul Ioan din Kronstadt
Ce mi-a trecut prin minte în timpul unei plimbări, când am admirat un răsărit de lună. Domnul zice: Făcutu-le-am toate câte sunt ca să vă fiu pe plac. V-am creat după chipul şi asemănarea Mea; am pus luminători pentru voi soarele, luna şi stelele; pentru voi am făcut pământul cu toate roadele lui; am răspândit aerul, ca să-l respiraţi; v-am ...
RĂSUFLAREA Sfântul Ioan din Kronstadt
Aşa cum trăieşte trupul respirând aer, tot aşa trăieşte şi sufletul, respirând milele lui Dumnezeu. Aşa cum un tată şi o mamă consideră drept ceva obişnuit, firesc, necesar să-şi hrănească copiii cu o bucată de pâine sau cu un peşte – hrana cea mai obişnuită – şi nu le dă în loc de pâine piatră şi în loc de peşte ...
REVĂRSAREA DARURILOR Sfântul Tihon din Zadonsk
Vezi că geamul, pe lângă faptul că primeşte lumina în sine, o lasă pe aceasta să intre şi în odaie; sau soba se încălzeşte nu doar pentru ea însăşi, ci şi pentru a te odihni pe tine. Acelaşi lucru e cuprins şi în alcătuirea trupului: ochii văd nu doar pentru ei, ci şi pentru trupul întreg; urechile aud nu doar ...
ROADELE DĂTĂTOARE-DE-VIAŢĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
„După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 16). După roadele dulci, dătătoare-de-viaţă şi fericire ale Sfintei Liturghii, ale Preacuratelor Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului vei cunoaşte că Liturghia este de la Domnul şi că ea ne umple de Duh dumnezeiesc şi că acest Duh Preasfânt, dătător-de-viaţă respiră în toate rugăciunile şi în toate rânduielile sfintelor acte liturgice. Liturghia ...
ROADELE PĂMÂNTULUI Sfântul Ioan din Kronstadt
În orice roadă a pământului sunt câteva însuşiri: culoare, formă, gust, putere hrănitoare, frumuseţe, bună mireasmă. Slavă Ţie, Treime, Ce toate le-ai gândit şi le-ai zidit spre mâncare şi desfătare făpturilor Tale, mai ales oamenilor, făpturile raţionale! + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ...